Legenda comunei Siretel

      Legenda spune ca pe vremea cand razesii se rafuiau cu tatarii  un sat, nu departe de raul Siret , asezat intre dealuri si paduri.

      In vremea cand Stefan isi adapostea vinurile domnesti din tinutul Cotnariului la Harlau unde locuia una dintre sotiile acestuia. Primind vestea incendiului Voda porneste calare din Cetatea de scaun catre tinutul cu pricina.

 

 

      Drumul fiind lung si noaptea lasandu-se Domnul Moldovei a poposit in satul dintre dealuri, la bordeiul unui batran care traia impreuna cu nevasta sa si avea la poarta un tei batran si scorburos.

      Vazand mos Vasile ce oaspete de seama i-a calcat pragul si-a sfatuit femeia sa inteteasca focul din soba, ca bucatele sa se gateasca.Intre timp mos Vasile a deshamat murgul si l-a hranit cu fan proaspat si parfumat si cu apa rece din fantana de la poarta. Femeie saraca, dar cu frica de Dumnezeu, Maranda l-a ospatat pe Voda cu tot ce aveau pregatit in casa in aceea seara:o paine rumena si calda , proaspat scoasa din cuptor. Si-a mancat Voda cu atata pofta painea cu sare de credea ca mananca fripturi scumpe. La sfarsitul, mesei mos Vasile l-a omenit cu un pahar din bautura lor pretioasa: tuica de prune. Voda multumeste matusii Maranda pentru ospat, insa ii reproseaza ca acesta a fost cam SARATEL.

 

      Dupa un somn odihnitor, Stefan cel Mare porneste la drum multumind lui Dumnezeu ca i-a scos in cale moldoveni umili si totusi atat de primitori.

      Reintors la Scaunul Moldovei, Voda povesteste tuturor cum a fost primit in acel sat al carui nume nu-l cunostea.Mai apoi, Stefan da lege ca satul dintre dealuri sa se numeasca SARATEL in amintirea acelor oameni.

 

      Anii au trecut iar localnicii cei tineri au uitat aceasta intamplare si au transformat numele din SARATEL in SIRETEL, dar este bine de stiut ca de la Stefan cel Mare au localnicii cei harnici si darnici numele satului lor.